Monthly Archives: March 2009

A sosit scena!

ID Fest Bacău.

“No Exit” – Jean-Paul Sartre

Cast:
Majordomul – Răzvan Boghian (Creţu)
Garçin – Octavian Palade (Tavi)
Iñez – Larisa Cobuz (Lari)
Estelle – Raluca Branea (Hippie)

P1110643 (1)DSC00812P1110576DSC00800DSC00771DSC00732

*Diana

Advertisements

De lângă scenă

Deoarece scena propriu-zisă a fost sechestrată de calculatorul lu’ Gabi (temporar, bineînţeles).

Mişu & Noe în faţa mirobolantului Teatru Bacovia
(Mişu e cel afectat la nivelul globului ocular. Deh, aventuri la pogo. Noe nedormit, nimic nou sub soare. Tavi era Avariatorul de fapt.

S6303670

La grămadă cu (în ordine): juma’ din capul Dedeei, Tavi (o variantă mai strâmbă), Copac (surprins; priviţi bine, n-o să mai vedeţi moaca asta prea curând) şi zâmbăreaţa de Hippie.

S6303659

O grămadă ordonată: Sheepy (faceţi voi cunoştinţă cu ea), şi iar Copac, în premieră -> Dedeea întreagă, Mişu cu acelaşi ochi relativ învineţit şi din nou zâmbăreaţa de Hippie.

S6303647

Creţu?… DORMI?!

S6303642

*Diana

Home, sweet home!

Continuând…

ID Fest, Bacău.
Festival local, cunoscut naţional, pe engleză şi deja cu tradiţie. Un nou debut pentru noi, fiind prima oară când am participat şi noi la el. Ne stabilisem ţeluri înalte, poate prea înalte pentru experienţa pe care o aveam. Am ales să jucăm „No Exit”(„Cu uşile închise”), de Jean-Paul Sartre; am făcut şi filmuleţul de prezentare; am îndeplinit toate cerinţele şi am fost primiţi. Repetiţiile ajunseseră să se-ntindă pe 3 – 4 ore, fiind una din cele mai obositoare şi solicitante piese pe care am pus-o până acum în scenă.

Tavi, Hippie şi Lari, inclusiv Creţu (da, ştiu, incredibil… noroc de yo-yo!), au depus eforturi să facă tot ce le-a stat în putinţă să rămână concentraţi şi să dea tot ce aveau ei mai bun. Am depăşit cu aproape o oră timpul alocat de joc, dar a fost o experienţă plină de black-lights, markere fluorescente, momente de linişte în care am comunicat cu adevărat! Pe scurt, al naibii de greu! Ne-am întins mai mult decât ne era plapuma, dar aşa am învăţat de la traineri, cât şi de la juriu, o grămadă de chestii care, fără dubii, ne-au ajutat să evoluăm.

Lăsând la o parte performanţa artistică, festivalul ăsta ne-a adus ceva mai bun decât orice premiu, am apucat să ne împrietenim cu două trupe faine şi de-ale noastre – cum se zice, de aici din Moldova: The Knockers – Suceava şi Atelierul de Teatru din Botoşani.

Ieşiri în Sub, pool party cu multe năbădăi şi un somn „ca la mama acasă” pe duşumeaua internatului. Bucuria a fost şi mai mare când am aflat că The Knockers erau tema noastră pentru proba Searching for IDentity, şi, zicem noi, că am reuşit să surprindem feeling-ul lor. Dacă au ceva de comentat, ştiu unde ne gasesc.

În mare, un fest reuşit… de acum aşteptăm ediţia de anul acesta.

We’ll be back…

*Copac

Suceaaaava, Suceaaaaava, Suceaaaava!

Bucovina; nu că n-ar fi evidentă locaţia…

“Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă în actu’ întâi” – Matei Vişniec

Cast:
Bruno – Alex Vieriu (Copac)Grubi – Răzvan Boghian (Creţu)
Omul cu sacaua – Raluca Branea (Hippie)
Primul bărbat – Mihai Mare (Mişu)
Al doilea bărbat – Marius Matei (Noe)
Fata cu ligheanul de rufe murdare – Octavia Burghelea (Bebo)
Călătorul – Marilena Iosub (Mari)

Da, soprana din spate e Creţu. Amalgamul de la mijloc este format dintr-un Noe mai sugrumat, o Dedeea mai agresivă, o Simina mentally exhausted (sau poate doar puţin ofticată că a prins mijlocul grămezii), Hippie plictisită şi probabil că Bebo admira lentilele aparatului. Bottom line: Copac şi Mari.

PICT0759

Da, acum Copac face poza ca să ştim că şi Mişu a fost la festival.

PICT0756

Amintiri de scenă: doi creţi şi o Hippie.

DSCF1432

Noe şi Mişu învârtindu-se pe lângă microfon.

DSCF1443

*Diana

După nostalgii – Bucovina, Suceava

Bun, cu introducerea făcută, ne apucăm să ne amintim câteva din momentele memorabile.

Festivalul de Teatru “Bucovina” din Suceava, debutul, mica rampă de lansare sau cum vreţi voi să-i spuneţi. S-a ţinut în luna mai, anul trecut, într-un mic loc numit “Dom Polski” (loc deja drag nouă); deşi a fost scurt, ţinând doar pe durata unui weekend, ne-am străduit să ne facem simţită prezenţa. Binenţeles, trebuie menţionate faimoasele şnururi (sper că nu se simt plagiaţi cei din Knockers) făcute în tren la ora 7 dimineaţa, alături de un Noe nedormit şi o distrbuţie plină de chef. După drumul într-un Personal am ajuns în gară şi am decis să facem o mică vizită la rudele lui Copac (mă simt bou să scriu despre mine la persoana a treia, dar na, să pară obiectivă treaba) pentru o bine meritată “incălzire”, că doar peste câteva ore trebuia să jucăm. Am mai tras vreo două şnururi printre paharele de vin şi bere, ne-am împrumutat recuzita, că doar deh! ne era lene să o cărăm cu noi de-acasă, şi am pornit-o încet spre Dom Polski.

Ajunşi acolo am inspectat scena, am văzut luminile, ne-am cunoscut gazdele şi apoi am plecat la internat să ne cazăm. Nu mai ţin minte numele internatului, dar era decent; ne-am separat, băieţii într-o cameră, fetele în cealaltă, despachetat, treburi… ştiţi mişcarea.

Am ajuns şi la momentul adevărului, rodul muncii asidue, bineînţeles, timp de vreo 2 săptămâni şi-am jucat… ce mai contează că am depăşit limita de timp acordată (nu cu mult ca-n alte cazuri, voi reveni asupra subiectului ăsta)? Ce mai contează că groapa era de fapt o catedră cu o pânză pe ea? Ce mai contează că atunci când Creţu a aruncat cu papucii după Noe şi Mişu a nimerit şi un spectator nevinovat? Ori că Simina şi Dedeea au trebuit scoase pe ultimul moment că nu aveam timp? Am scos-o la capăt, de bine, de rău, ne-au plăcut, am primit şi un premiu special şi am făcut şi rost de bani de drum. Aşa s-a dus primul mare test al acestei tinere trupe, cu certuri de rigoare, cu Sorok (întrebaţi-l pe Mişu)… mă scuzaţi, noroc şi, în final, voie bună.

Vom continua să postăm momente memorabile, rămâneţi prin zonă.

*Copac

Nostalgii de început de blog

Uite că deja se face un an de când ne-am făcut debutul sub noua titulatură. Aş da o dată exactă dar aparent nimeni nu o mai ţine minte; în fine, important e că de când ne-am regrupat am avut o perioadă plină de festivaluri, petreceri, membri noi, dar şi despărţiri de membrii care acum sunt a 12-a şi trebuie să-şi reorienteze atenţia.

Că tot se face anul, am decis că ar trebui să intrăm şi noi în lumea asta digitală, să putem ţine legătura mai uşor cu hoardele de fani şi aşa mai departe… dar, serios vorbind, era timpul să ne lansăm într-o campanie de advertising a trupei. Vom încerca prin acest blog să vă ţinem la curent cu ce facem şi ce se mai întâmplă pe la noi.

*Copac