Monthly Archives: July 2009

De la tată la fiu

Ar trebui să încep cu nişte scuze oficiale şi enervante pentru că n-am mai oferit niciun produs nou de ceva timp masei consumatoare de cuvinte inutile şi evenimente neinteresante? Nu cred.

Noe a fost pedepsit şi acum aveţi şansa să-i urmăriţi execuţia over and over and over again până când setea de răzbunare vă va fi potolită. Funcţia de călău inevitabil a fost onorată de Copac şi ne bucurăm că ne putem aminti de el astfel.

Pentru că trebuie să învăţ să fiu mai concisă, vă las cu o minunată lecţie de viaţă ce portretizează bucuriile în familie.

Următorul privilegiat pe listă este… (no drums, please) Nidal!

*Diana

RU-PE-RE!

În sfârşit ne-am adunat ca să facem şi filmarea asta. Ne pare rău că a durat atât, dar, na, ştiţi cum e… când se adună multe, mai omiţi unele chestii. În fine, a fost o experienţă interesantă pentru Diana, dar mai ales pentru noi, care ne-am distrat copios.

E ciudat dansul. Recunosc, nu e mai rău ca Elaine (n.n. Seinfeld) şi nici nu e un manifest artistic exprimat prin dans. Se prostea, rezultatul este satisfăcător. Vizionare plăcută!

P.S.: Se putea să nu menţionăm evenimentul mondial de actualităţi?

*Copac

‘Mundi Ludens prima verba’ sau ‘cum n-o să plecăm nicăieri’

Am ajuns acasă toţi sănătoşi, fără simptome clare şi tragice de Ebola, cu mai multă experienţă într-ale supravieţuirii şi rupţi de somn. Ne-am întors puternici şi uniţi, cu o droaie de poveşti haioase şi… la dracu’, hai că încep.

În primul rând, Turda e gratis. N-am dat bani pe cazare şi mâncare, am primit tricouri, iar magazinele se închid devreme deci n-ai pe ce cheltui bani. Oamenii sunt ospitalieri. Ba mai mult de atât. Sunt atât de politicoşi încât ţi-e scârbă să le ceri ceva. Umili servitori care se mişcau asemeni unor roboţei cu cheiţele întoarse bine şi îndeplinind orice (nu chiar orice, altfel i-aş fi lăudat, nu?). L-am revăzut şi pe Stelian Roşian, o veche cunoştinţă de la Magic Fest şi i-am furat “chop chop”-ul care va dăinui mult timp în trupă (asta ca să-i ştiţi provenienţa). Ne-am întâlnit cu The Knockers şi ai lor Vicepreşedinte şi Teach KP (inside jokes, voi doar râdeţi).

Spectacolele au fost diferite. Da’ foarte diferite. Chit că s-a jucat aceeaşi piesă… Oricum am aflat că suntem un caz curajos şi prosper pentru că n-avem regizori/actori/profesori care să ne sufle-n cur la fiecare interjecţie, că există ipocrizie şi în teatru (asta-i pentru Noe), că trebuie să joci cu şliţul desfăcut (încă una pentru Noe), că mereu acasă e mai bine şi că de la o vreme tot nimerim primii.

Juriul a fost alcătuit din trei oameni. Doi bărbaţi şi o femeie. Tipa e actriţă prin Cluj sau prin Turda (încă nu m-am lămurit), îndrăgostită de teatru şi de un tip… no, mi s-a părut prea sensibilă şi boemă. Preşedintele juriului cică e scriitor. De piese de teatru, adică. În rest, nu m-am prins cu ce se ocupă. Iar ultimul sfert al juriului a fost reprezentat de un ziarist. Mereu se uita prin colţuri şi pe lângă obiectele atenţiei lui (altfel nu cred că putea) şi era foarte tăcut, un adevărat timid. Într-adevăr, jurnaliştii sunt nişte inhibaţi.

Piesa noastră a descurs ok. La faţa locului am aflat că avem reflectoare, am improvizat două scene, ne-au căzut culisele, am făcut-o pe Bebo să plângă dar totul a decurs conform planului (care plan, habar n-am).

Şi acum mă întorc la cazare şi mâncare. Bună, dom’le! Mâncarea… Da, şi eu am fost nevoită să mânc din cauza unor circumstanţe personale şi greu de împărtăşit… N-a murit nimeni de foame, toată lumea a fost mulţumită din punctul de vedere al apetitului. Cazarea a fost… nocivă. Camere de spital, paturi care scârţâiau, dulapuri şi mese pline de praf, bude c***te, duşuri disfuncţionale şi acoperite de mucegai negru cu perişori, un adevărat rai ebolian.

Turda e mică. Serios, nu prea ai unde să te rătăceşti pe-acolo. Dar drumul dintre cămin şi fundaţie (locul unde mănânci şi joci) a fost de-a naibii cel mai lung din tot oraşul. Afară căldura îşi bătea joc de tine dar am suportat iar furtunelele din timpul nopţii ne-au mai ridicat moralul.

Nu ştiu în ce ordine am povestit sau ce am povestit. Voi încheia aici. Dacă mai e ceva de menţionat, voi primi un cot în gură şi voi reveni cu niscaiva completări.

‘Tu-ţi Odiseea mă-tii!

*Diana

Noe e de vină! Noe e de vină!

După cum puteţi observa, următoarea victimă următorul participant al incitantului nostru joc “E vina lu… ?” este… drums please… Noe!

Ne cerem scuze pentru întârziere şi pentru lipsa materialului în care este implicată Diana, dar, ia ghiciţi!… E vina lu’ Noe! Oricum, staţi liniştiţi, cum se întorc tovarăşii noştri de la Turda ne vom ocupa de asta şi vom posta cât mai repede cu putinţă.

*Mişu