Monthly Archives: March 2010

Ce-a fost? Deja s-a uitat…

Acum muuuult timp Buf şi Gabi şi-au serbat majoratele. A fost cât de cât interesant. Din câte îmi amintesc…

Fumatul era permis numai pe balcon deci majoritatea şi-au pus cu****le la îngheţat pentru o gură de tutun. A fost foarte multă băutură şi confuzia “cu ce să-ncep” a durat destul de mult. Îmi amintesc un am-uitat-cum-îl-cheamă-da’-oricum-nu-cred-că-e-relevant cu o roşie în mână deci a fost şi mâncare. Stai, nu. Hai să o iau în ordine.

După ce-am ajuns la Gabi, am început să mă învârt prin apartament pentru a mă obişnui cu spaţiul. Într-o surdină foarte zgomotoasă se auzea melodia ‘I Got a Feeling’. S-a auzit mult timp deci bănuiesc că era pe repeat. Din fericire, cineva s-a enervat şi a schimbat lălăiala cu ceva mai ritmat. Atunci a început lumea să danseze. O ţin minte pe Mimi care a venit foarte bulversată şi cu o vezică plină, aproape rostogolindu-se de-a lungul holului pentru a ajunge la baie. Cândva printre aceste evenimente, s-au deschis cadourile: Buf a primit un câţel mare şi bleg. Pe lângă creatura pe care a trebuit s-o car prin mall, i-am mai luat şi o cărticică cu un anume domn Buf. Atât, nu? Gabi a primit, în sfârşit, un Abecedar. Şi un zippo. Şi alte chestii lipsite de importanţă.

Din câte am observat, deschiderea cadourilor a părut ca un fel de barieră între invitaţi şi raftul cu băutură pentru că după group-hug-uri şi alte smiorcăieli, mai toţi sugeau dintr-un pahar.

*Aici intră întâmplările tipice unei petreceri.*

Şi vine poliţiaaaa! Mai cu râs, mai cu plâns, se scapă şi de ei. Unii au plecat la casele lor, alţii au adormit pe unde au apucat. Dimineaţa a fost dulce, cafeaua amară şi râsetele incontrolabile.

Bă, l-am uitat pe Vic! A fost şi el acolo. Omniprezent, ca de obicei.

*Diana

Greu

Deoarece Mişu are alte lucruri mai bune de făcut, dansul lui va avea o mică întârziere. Pentru a nu mai pierde timp… E momentul lui Nelu!

*Diana