Monthly Archives: July 2010

Girl on girl… talk

Aseară, eternul feminin al trupei s-a adunat la Mădălina acasă pentru un sleepover în toată regula. Tot ce pot dezvălui e că s-a lăsat cu momente memorabile, vise spulberate și… pofte. Mai mult sau mai puțin.

*Diana

Partea a II-a

Acum ar trebui să respect și eu ordinea cronologică a evenimentelor…

Miercuri au început workshopurile. Noi am fost de-a lu’ Popan. Au fost niște experiențe ciudate, traumatizante, emoționante. Am plâns, am râs, am țipat, am învățat. Ne-a fost frică, jenă, bine, rău. Na, riscul de a lucra pe trupe. Deși ne-au speriat alea 6 ore din program pentru că arătau absolut înfiorător, până la urmă am ajuns să ne distrăm.

Și pool party! Din nou, cam puțini oameni. Tot printre primii am ajuns. Într-adevăr, Dan a fost primul care s-a aruncat în piscină. Pentru cea mai așteptată petrecere din fest, a fost destul de deprimantă. Chiar dacă playlist-ul a fost la fel mereu și veșnic, parcă de data asta s-au ales prea multe dubioșenii complet nedansante. Mă refer la momentele alea când se adunau câțiva tipi și se închinau Ecuatorului. Punctul de maximă distracție se afla în apă care și-a schimbat temperatura pe la 12 noaptea și a stricat tot. În rest, discuții mai mult sau mai puțin serioase (schimbul de experiențe a fost o glumă, da?), badge-uri ude și părăsirea locației.

Joi. Workshops.

Și seara habar n-am ce-a fost dar s-a terminat pe debarcader la un karaoke. Nelu și Buf, pregătiți-vă să-mi trimiteți raportul.

Raportul zice că n-a fost nimic interesant dar s-au distrat.

Vineri, pe lângă workshopuri, au jucat restul trupelor care au fost două.

După minute lungi de stat în soare, am reușit să-i vedem pe The Knockers cu What the hell is wrong with this train? De unde stăteam eu, mi s-a părut o piesă incomodă. Atenția îmi era captată doar când se mai ridica tonul unei voci sau la apariția altui personaj. Mi-a plăcut siguranța lor. Deși nu au funcționat cum trebuie ca un întreg, separat au știut ce trebuie să facă. Nu mi-a convenit lipsa de concentrare. E normal să râzi la unele faze din piesă. Dar asta ar trebui să se întâmple la repetiții. Mi s-a părut greu să joci într-un spațiu atât de mic și totuși să atragi publicul care era așezat perpendicular.

Au urmat o grămadă de prezumții în legătură cu cei din Timișoara care au fost oarecum doborâte odată ce a început spectacolul. Heavenly Hell, Whose will is it anyway? Monologul de la început a ridicat multe semne de întrebare însă cel mai impunător a fost „ce vrea ăsta, mă?” N-am mai văzut atâta falsitate de când am râs la Rocky IV. Bine că n-au jucat toți așa. Mi-a plăcut textul foarte mult iar personajele s-au individualizat foarte bine. Se puteau descurca mai bine la lumini și aici nu includ problemele tehnice. Ce m-a sâcâit pe mine toată piesa a fost văduva. N-am înțeles aproape nimic din ce-a zis/făcut/exprimat/prezentat. Vorbea atât de repede fătuca asta încât mă așteptam să se sufoce și să apară moartea cu o mască de oxigen. Bineînțeles, fanteziile mele se îndeplinesc greu iar circumstanțele nu au fost de partea mea dar cine știe ce ne rezervă viitorul? Despre restul detaliilor din piesă gândesc pozitiv.

Marea activitate a fost un fel de chillout în Iguazu. N-am participat. Din câte am înțeles, a fost scump. Dacă e cineva care vrea să povestească ceva măreț din cadrul acestei seri, să mă caute.

Și vine sâmbătă care este ultima zi de fest…

Dimineața au avut loc workshopurile pentru Searching for ID. Merchea. Morphia. Restul se subînțelege. Dacă nu, trebuia să fiți acolo.

După-amiază s-a ținut al doilea spectacol invitat, anume Pillow Man. Nidal va împărtăși impresii imediat.

Nu mai știu exact cine pe cine a făcut la Searching for ID dar îmi amintesc câteva faze care se vroiau a fi glume dar s-au dovedit a fi puțin deranjante și câteva faze seci, fără vreun înțeles anume.

Acum ar trebui să folosesc contextul premierei într-un mod subtil ca să mă iau nașpa de juriu cât mai diplomat posibil. Pe lângă faptul că s-au dat premii nepotrivite și că au scos Best Actor fără a motiva obiectiv această alegere, au fost puține nominalizări. Poate că ne-am bucurat că Atelierul a luat multe premii… totuși, Brainstorming, Best Music? Pentru melodia aia de la final?

De la feedback am știut că ceva nu este în regulă. Un juriu ar trebui să critice constructiv și să aducă în discuție și punctele forte. În schimb, ne-am văzut față în față cu un juriu (și îmi pare rău că generalizez) care vorbea pe lângă subiect, care avea pretenții ce depășesc teatrul amator și care nu ne-a permis un mic drept la replică.

Ultima petrecere s-a întâmplat în The Stage. Îmi pare rău, tot nu sunt convinsă că acest local este prielnic pentru o petrecere. Dar a fost… interesant. Îmi aminteam ce lipsă de chef aveam în urmă cu o săptămână când totul era abia la început și acum mă gâdila o urmă de părere de rău. Putea să fie mai semnificativă dacă nu eram atât de somnoroasă. Am încercat să nu ne gândim că toată lumea se va aduna la gară a doua zi, că n-o să mai fie workshopuri, că nu mai joacă nimeni, că nu mai criticăm monitorii degeaba… cu alte cuvinte, am băut votcă. Nu destulă dar suficientă cât să-mi distragă atenția.

Per ansamblu, ediția asta a fost faină.

*Diana

Partea I

A trecut prima jumătate a ID Fest-ului, au jucat deja 6 din cele 8 trupe participante, plus un spectacol invitat în afara concursului.

Duminică a fost sosirea trupelor de pe alte meleaguri și deschiderea festivalului. Însoțit de Nidal, i-am așteptat la gară pe cei din The Knockers; ni s-a alăturat și Gabi, după o pedalare frenetică. Prietenii noștri din strămoși bucovineni au venit în număr destul de mare, printre ei era și Arpad/Arpac/Armand, minoritatea cu origini ambigue și cu o aluniță la care Marylin Monroe putea doar să viseze (urât). Vic(epreședinte) cică urma să apară și el, dar mai târziu. Eu cred că el era deja acolo, negru, urmărindu-ne ca un ninja din umbră. I-am acompaniat până la căminul Ferdinand, punându-ne la curent cu ultimele știri, glume și, evident, arzând-o teatral tot drumul.

Spre ora 6 s-a reunit gloata de oameni ce blochează circulația pietonală în fața Teatrului pentru a participa la festivitatea de deschidere, care a decurs bine, per ansamblu. Au fost prezentate trupele, sponsorii, juriul; totul, așa, ca de comitet.

Noaptea s-a lăsat cu petrecere în Marinarul, la care „regret” că am lipsit. Însă Diana a fost pe baricade și o să vă povestească ea cum a fost (când va avea timp și/sau chef).

Later edit: Cam de-aici începe șirul lung de „Diana, astăzi bem!” inițiat de Ștefana. Se fac planuri pe drum, ne crește entuziasmul, folosim multe adjective, începem să facem schimb de cunoștințe în materie de alcool și apoi ajungem la destinație. În ‘astă seară am fost primii și ne-am învârtit puțin pe la mese până am găsit una perfectă. Apoi ne-am servit cu câte un Peroni și ne-am rugat la niște melodii mai sănătoase pe care să ne zbânțuim. Deja ne imaginam un mers în patru labe până acasă. N-a fost să fie. Pe la ora 23 erau foarte puțini oameni acolo. Chiar ne întrebam unde naiba a dispărut restul festului. Dar lipsa de organisme umane și neputința alcoolului de a ne invada biologic nu a împiedicat starea de bine și țopăiala (Nelu știe cel mai bine).

Luni cocoșul a cântat matinal pentru trupa noastră, repetițiile tehnice începând de la 9. Ne-am zbătut noi pe acolo precum găinile fără cap, pregătind luminile, decorul, recuzita, etc. S-a dus și ora de pregătire, urmau să repete cei de la Brainstorming, iar de la 11 începea spectacolul. Deși ora e destul de neortodoxă pentru organismul adolescent în vacanță, lumea a venit la piesă. Totul a decurs bine, nu au fost prea multe încurcături sau, cel puțin, nu au fost sesizabile pentru cei ce vedeau pentru prima oară  piesa. Feedback-ul cu publicul a pornit cam greu, dar a fost constructiv și puțin înspăimîntător, pe alocuri (The power of Christ compels you, Twins from HELL!); eu dau vina pe buimăceala dimineții.

După noi au urmat cei de la Brainstorming cu piesa The Crate, de Ion Sava. Personal, mi-a plăcut foarte mult, mi s-a părut un spectacol închegat cu puține elemente care să-i fi stricat fluiditatea. Am auzit voci care considerau că la un moment dat piesa dădea impresia că ar fi lungă și un pic cam plictisitoare, pe mine m-a deranjat doar faptul că unii actori au jucat foarte bine în timp ce alții n-au reușit să se ridice la nivelul lor. Oricum, din ce-am văzut, e una din piesele cu șanse la premii.

Apoi a urmat o pauză de vreo 3 ore, după care au jucat cei din A.C.T. piesa The Ladder, de Chakula Cha Jua (huh?). M-a impresionat prima imagine de după ridicarea cortinei, părea să urmeze o piesă în stilul tipic lor. Însă, prologul format din mișcări repetitive și workshop-uri binecunoscute au ridicat așteptările prea mult pentru textul simplist și chiar clișeic, ce amintea de pliantele și campaniile antidrog, ce a urmat. Eu cred că asta a fost marele lor dezavantaj, textul. La feedback s-a pus în evidență și faptul că nu prea s-au auzit actorii, ceea ce mi s-a părut puțin cam forțat.

Seara, organizatorii au făcut o proiecție de desene animate în Subway, la care din nou a trebuit să lipsesc din cauza unei plecări pe alte meridiane. Nici Diana n-a fost, cred. Dar cică ar fi fost foarte fain.

Later edit: N-am fost dar cred că pot găsi pe cineva care a participat.

Marți s-a început cu piesa The Chairs, de Eugen Ionesco, jucată de cei din Nobody’s Group. N-au strălucit, dar eu cred că e din nou vina textului, de data asta unul foarte greu și complex. Oricum, toate trupele încearcă la un moment dat o astfel de piesă și rar se întâmplă ca să iasă ceva ușor de digerat de către public. Dar ideea e că așa aflăm ce ne place și ce nu, ce ni se potrivește și ce nu, că doar de asta e teatru amator, e o mai mare libertate și o mai mică responsabilitate în fața criticilor. Din păcate, feddback-ul la piesa aceasta a devenit poligon de tragere, plutonul de execuție fiind oameni cu experiență de zeci de ani în teatru, care au uitat de aceste lucruri.

Imediat a urmat piesa Atelierului de Teatru: Inside a Box, de Sabina Bălan (membră a trupei). O piesă tipică pentru trupa din Botoșani, plină de simbolism, cu o scenografie plăcută și decor interesant. Singurul lucru care a stricat a fost accentul cu care actorii vorbeau, ceea ce a împiedicat înțelegerea ușoară și rapidă a replicilor. Și asta mi s-a părut o piesă cu ceva șanse la premii.

După pauza de masă cei din Morphia au pus în scenă o adaptare interesantă după Don Juan, de Molière. Ca de obicei, piesa lor a fost foarte energetică, emanând o stare pozitivă, plină de scene de dans și de acrobații cu mici influențe din Comedia dell’Arte. Au avut multă interacțiune cu publicul, ceea ce e întotdeauna un lucru bun. Meritul lor cel mai mare a fost că au reușit să mai înveselească atmosfera puțin cam sobră ce se așternuse în Teatrul Bacovia. Engleza a fost cea mai mare problemă a lor, însă piesa lor a ținut mai mult de mișcare decât de vorbit. Până acum a fost singurul spectacol de comedie în adevăratul sens al cuvântului.

Tot marți au jucat și cei de la trupa/proiectul (nu am înțeles exact) Johnstone Babies (formată din studenți de la U.N.A.T.C.) care au pus în scenă spectacolul Teatru Sport, un fel de spectacol interactiv, bazat pe exerciții teatrale, improvizație și pe participarea publicului. A ținut aproximativ 2 ore și a fost un recital antrenat. Mi s-a părut unul din cele mai bune spectacole invitate de cei de la ID Fest.

A fost petrecere, am fost și eu. Petrecere în două faze; prima: fă-te de râs prin centrul Bacăului și a doua: bețivăneală în The Stage. S-a ținut toată seara cu D’n’B, reave, techno și alte chestii electro și ceva reggae. M-am simțit bătrân și ieșit din schemă, dar n-am fost singur, mai toți oamenii din generația mea se întrebau: Cine sunt oamenii ăștia noi? Unde sunt trupele vechi? Nu se bea mai mult înainte? și alte întrebări de acest gen. Am stat pe baricade cu ăștia din trupă până au plecat, unul câte unul, căci de dimineață urmau să aibă workshop-uri. Așa c-am rămas la o bere alături de cunoștințe vechi, reamintindu-ne ce era odată. La 4 s-a cam spart petrecerea și am ponit spre internat, fiecare cum putea, într-un șir indian.

Miercuri și joi nu au fost/nu sunt piese. Astea sunt zilele rezervate workshop-urilor la care eu nu voi participa. De asemenea, nu voi apuca piesele de vineri de la The Knockers și Heavenly Hell și nici festivitatea de premiere de sâmbătă, dar sunt sigur că Diana va participa la toate chestiile la care eu nu mai ajung și va completa această relatare despre ID Fest.

Numa’ bine!

Later edit: trebuia postat de miercuri, dar au fost probleme de comunicare.

*Copac

I-auzi…

După cum bine ați auzit/văzut/citit/etc. de astăzi începe Ingenious Drama Festival (a.k.a. ID Fest) aici, în orașul nostru drag. Vă invităm să vă prezentați ochiul critic și amator de teatru la piesele ce vor fi prezentate pe durata acestei săptămâni.

Dacă vă permite orarul stresant de somn până ziua-n amiaza mare, puteți să veniți să ne vedeți. Detalii mai jos:

Programul arată cam așa:

Duminică > Deschiderea festivalului

Luni > 11:00 – 12:00  In the Spot (Bacău)

> 12:00 – 13:00 Brainstorming (București)

> 16:30 – 17:30 A.C.T. (Bacău)

Marți > 11:00 – 12:00 Nobody’s Group (Bacău)

> 12:00 – 13:00 Ateleirul de Teatru (Botoșani)

> 15:00 – 16:00 Morphia (Craiova)

> 17:00 – 18:00 Specatcol invitat: Teatru sport

Miercuri și joi pauză de la spectacole.

Vineri > 15:00 – 16:00 The Knockers (Suceava)

> 17:00 – 18:00 Heavenly Hell (Timișoara)

Sâmbătă > 14:00 – 15:30 Spectacol invitat: Pillow Man

> 17:00 – 18:30 Searching for IDentity

> Premierea și închiderea festivalului

*Copac