Partea a II-a

Acum ar trebui să respect și eu ordinea cronologică a evenimentelor…

Miercuri au început workshopurile. Noi am fost de-a lu’ Popan. Au fost niște experiențe ciudate, traumatizante, emoționante. Am plâns, am râs, am țipat, am învățat. Ne-a fost frică, jenă, bine, rău. Na, riscul de a lucra pe trupe. Deși ne-au speriat alea 6 ore din program pentru că arătau absolut înfiorător, până la urmă am ajuns să ne distrăm.

Și pool party! Din nou, cam puțini oameni. Tot printre primii am ajuns. Într-adevăr, Dan a fost primul care s-a aruncat în piscină. Pentru cea mai așteptată petrecere din fest, a fost destul de deprimantă. Chiar dacă playlist-ul a fost la fel mereu și veșnic, parcă de data asta s-au ales prea multe dubioșenii complet nedansante. Mă refer la momentele alea când se adunau câțiva tipi și se închinau Ecuatorului. Punctul de maximă distracție se afla în apă care și-a schimbat temperatura pe la 12 noaptea și a stricat tot. În rest, discuții mai mult sau mai puțin serioase (schimbul de experiențe a fost o glumă, da?), badge-uri ude și părăsirea locației.

Joi. Workshops.

Și seara habar n-am ce-a fost dar s-a terminat pe debarcader la un karaoke. Nelu și Buf, pregătiți-vă să-mi trimiteți raportul.

Raportul zice că n-a fost nimic interesant dar s-au distrat.

Vineri, pe lângă workshopuri, au jucat restul trupelor care au fost două.

După minute lungi de stat în soare, am reușit să-i vedem pe The Knockers cu What the hell is wrong with this train? De unde stăteam eu, mi s-a părut o piesă incomodă. Atenția îmi era captată doar când se mai ridica tonul unei voci sau la apariția altui personaj. Mi-a plăcut siguranța lor. Deși nu au funcționat cum trebuie ca un întreg, separat au știut ce trebuie să facă. Nu mi-a convenit lipsa de concentrare. E normal să râzi la unele faze din piesă. Dar asta ar trebui să se întâmple la repetiții. Mi s-a părut greu să joci într-un spațiu atât de mic și totuși să atragi publicul care era așezat perpendicular.

Au urmat o grămadă de prezumții în legătură cu cei din Timișoara care au fost oarecum doborâte odată ce a început spectacolul. Heavenly Hell, Whose will is it anyway? Monologul de la început a ridicat multe semne de întrebare însă cel mai impunător a fost „ce vrea ăsta, mă?” N-am mai văzut atâta falsitate de când am râs la Rocky IV. Bine că n-au jucat toți așa. Mi-a plăcut textul foarte mult iar personajele s-au individualizat foarte bine. Se puteau descurca mai bine la lumini și aici nu includ problemele tehnice. Ce m-a sâcâit pe mine toată piesa a fost văduva. N-am înțeles aproape nimic din ce-a zis/făcut/exprimat/prezentat. Vorbea atât de repede fătuca asta încât mă așteptam să se sufoce și să apară moartea cu o mască de oxigen. Bineînțeles, fanteziile mele se îndeplinesc greu iar circumstanțele nu au fost de partea mea dar cine știe ce ne rezervă viitorul? Despre restul detaliilor din piesă gândesc pozitiv.

Marea activitate a fost un fel de chillout în Iguazu. N-am participat. Din câte am înțeles, a fost scump. Dacă e cineva care vrea să povestească ceva măreț din cadrul acestei seri, să mă caute.

Și vine sâmbătă care este ultima zi de fest…

Dimineața au avut loc workshopurile pentru Searching for ID. Merchea. Morphia. Restul se subînțelege. Dacă nu, trebuia să fiți acolo.

După-amiază s-a ținut al doilea spectacol invitat, anume Pillow Man. Nidal va împărtăși impresii imediat.

Nu mai știu exact cine pe cine a făcut la Searching for ID dar îmi amintesc câteva faze care se vroiau a fi glume dar s-au dovedit a fi puțin deranjante și câteva faze seci, fără vreun înțeles anume.

Acum ar trebui să folosesc contextul premierei într-un mod subtil ca să mă iau nașpa de juriu cât mai diplomat posibil. Pe lângă faptul că s-au dat premii nepotrivite și că au scos Best Actor fără a motiva obiectiv această alegere, au fost puține nominalizări. Poate că ne-am bucurat că Atelierul a luat multe premii… totuși, Brainstorming, Best Music? Pentru melodia aia de la final?

De la feedback am știut că ceva nu este în regulă. Un juriu ar trebui să critice constructiv și să aducă în discuție și punctele forte. În schimb, ne-am văzut față în față cu un juriu (și îmi pare rău că generalizez) care vorbea pe lângă subiect, care avea pretenții ce depășesc teatrul amator și care nu ne-a permis un mic drept la replică.

Ultima petrecere s-a întâmplat în The Stage. Îmi pare rău, tot nu sunt convinsă că acest local este prielnic pentru o petrecere. Dar a fost… interesant. Îmi aminteam ce lipsă de chef aveam în urmă cu o săptămână când totul era abia la început și acum mă gâdila o urmă de părere de rău. Putea să fie mai semnificativă dacă nu eram atât de somnoroasă. Am încercat să nu ne gândim că toată lumea se va aduna la gară a doua zi, că n-o să mai fie workshopuri, că nu mai joacă nimeni, că nu mai criticăm monitorii degeaba… cu alte cuvinte, am băut votcă. Nu destulă dar suficientă cât să-mi distragă atenția.

Per ansamblu, ediția asta a fost faină.

*Diana

Advertisements

4 thoughts on “Partea a II-a

  1. Tzuno says:

    scuze nu-mi place sa fiu anonim din greseala…

  2. Anonymous says:

    referitor la piesa “Whose will is it anyway” de la Heavenly Hell,sfatul meu este, frustrata care ai scris aceste pagini, este sa te arunci de pe bloc.Motivul pentru care iti sugerez acest lucru este ca imi este foarte clar defapt care este problema ta,esti foarte ofuscata ca nu ai primit nici o nominalizare!aaaa si data viitoare te rog frumos daca ai destul sange in tine sa spui toate chestiile astea la feedback!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: