Partea I

A trecut prima jumătate a ID Fest-ului, au jucat deja 6 din cele 8 trupe participante, plus un spectacol invitat în afara concursului.

Duminică a fost sosirea trupelor de pe alte meleaguri și deschiderea festivalului. Însoțit de Nidal, i-am așteptat la gară pe cei din The Knockers; ni s-a alăturat și Gabi, după o pedalare frenetică. Prietenii noștri din strămoși bucovineni au venit în număr destul de mare, printre ei era și Arpad/Arpac/Armand, minoritatea cu origini ambigue și cu o aluniță la care Marylin Monroe putea doar să viseze (urât). Vic(epreședinte) cică urma să apară și el, dar mai târziu. Eu cred că el era deja acolo, negru, urmărindu-ne ca un ninja din umbră. I-am acompaniat până la căminul Ferdinand, punându-ne la curent cu ultimele știri, glume și, evident, arzând-o teatral tot drumul.

Spre ora 6 s-a reunit gloata de oameni ce blochează circulația pietonală în fața Teatrului pentru a participa la festivitatea de deschidere, care a decurs bine, per ansamblu. Au fost prezentate trupele, sponsorii, juriul; totul, așa, ca de comitet.

Noaptea s-a lăsat cu petrecere în Marinarul, la care „regret” că am lipsit. Însă Diana a fost pe baricade și o să vă povestească ea cum a fost (când va avea timp și/sau chef).

Later edit: Cam de-aici începe șirul lung de „Diana, astăzi bem!” inițiat de Ștefana. Se fac planuri pe drum, ne crește entuziasmul, folosim multe adjective, începem să facem schimb de cunoștințe în materie de alcool și apoi ajungem la destinație. În ‘astă seară am fost primii și ne-am învârtit puțin pe la mese până am găsit una perfectă. Apoi ne-am servit cu câte un Peroni și ne-am rugat la niște melodii mai sănătoase pe care să ne zbânțuim. Deja ne imaginam un mers în patru labe până acasă. N-a fost să fie. Pe la ora 23 erau foarte puțini oameni acolo. Chiar ne întrebam unde naiba a dispărut restul festului. Dar lipsa de organisme umane și neputința alcoolului de a ne invada biologic nu a împiedicat starea de bine și țopăiala (Nelu știe cel mai bine).

Luni cocoșul a cântat matinal pentru trupa noastră, repetițiile tehnice începând de la 9. Ne-am zbătut noi pe acolo precum găinile fără cap, pregătind luminile, decorul, recuzita, etc. S-a dus și ora de pregătire, urmau să repete cei de la Brainstorming, iar de la 11 începea spectacolul. Deși ora e destul de neortodoxă pentru organismul adolescent în vacanță, lumea a venit la piesă. Totul a decurs bine, nu au fost prea multe încurcături sau, cel puțin, nu au fost sesizabile pentru cei ce vedeau pentru prima oară  piesa. Feedback-ul cu publicul a pornit cam greu, dar a fost constructiv și puțin înspăimîntător, pe alocuri (The power of Christ compels you, Twins from HELL!); eu dau vina pe buimăceala dimineții.

După noi au urmat cei de la Brainstorming cu piesa The Crate, de Ion Sava. Personal, mi-a plăcut foarte mult, mi s-a părut un spectacol închegat cu puține elemente care să-i fi stricat fluiditatea. Am auzit voci care considerau că la un moment dat piesa dădea impresia că ar fi lungă și un pic cam plictisitoare, pe mine m-a deranjat doar faptul că unii actori au jucat foarte bine în timp ce alții n-au reușit să se ridice la nivelul lor. Oricum, din ce-am văzut, e una din piesele cu șanse la premii.

Apoi a urmat o pauză de vreo 3 ore, după care au jucat cei din A.C.T. piesa The Ladder, de Chakula Cha Jua (huh?). M-a impresionat prima imagine de după ridicarea cortinei, părea să urmeze o piesă în stilul tipic lor. Însă, prologul format din mișcări repetitive și workshop-uri binecunoscute au ridicat așteptările prea mult pentru textul simplist și chiar clișeic, ce amintea de pliantele și campaniile antidrog, ce a urmat. Eu cred că asta a fost marele lor dezavantaj, textul. La feedback s-a pus în evidență și faptul că nu prea s-au auzit actorii, ceea ce mi s-a părut puțin cam forțat.

Seara, organizatorii au făcut o proiecție de desene animate în Subway, la care din nou a trebuit să lipsesc din cauza unei plecări pe alte meridiane. Nici Diana n-a fost, cred. Dar cică ar fi fost foarte fain.

Later edit: N-am fost dar cred că pot găsi pe cineva care a participat.

Marți s-a început cu piesa The Chairs, de Eugen Ionesco, jucată de cei din Nobody’s Group. N-au strălucit, dar eu cred că e din nou vina textului, de data asta unul foarte greu și complex. Oricum, toate trupele încearcă la un moment dat o astfel de piesă și rar se întâmplă ca să iasă ceva ușor de digerat de către public. Dar ideea e că așa aflăm ce ne place și ce nu, ce ni se potrivește și ce nu, că doar de asta e teatru amator, e o mai mare libertate și o mai mică responsabilitate în fața criticilor. Din păcate, feddback-ul la piesa aceasta a devenit poligon de tragere, plutonul de execuție fiind oameni cu experiență de zeci de ani în teatru, care au uitat de aceste lucruri.

Imediat a urmat piesa Atelierului de Teatru: Inside a Box, de Sabina Bălan (membră a trupei). O piesă tipică pentru trupa din Botoșani, plină de simbolism, cu o scenografie plăcută și decor interesant. Singurul lucru care a stricat a fost accentul cu care actorii vorbeau, ceea ce a împiedicat înțelegerea ușoară și rapidă a replicilor. Și asta mi s-a părut o piesă cu ceva șanse la premii.

După pauza de masă cei din Morphia au pus în scenă o adaptare interesantă după Don Juan, de Molière. Ca de obicei, piesa lor a fost foarte energetică, emanând o stare pozitivă, plină de scene de dans și de acrobații cu mici influențe din Comedia dell’Arte. Au avut multă interacțiune cu publicul, ceea ce e întotdeauna un lucru bun. Meritul lor cel mai mare a fost că au reușit să mai înveselească atmosfera puțin cam sobră ce se așternuse în Teatrul Bacovia. Engleza a fost cea mai mare problemă a lor, însă piesa lor a ținut mai mult de mișcare decât de vorbit. Până acum a fost singurul spectacol de comedie în adevăratul sens al cuvântului.

Tot marți au jucat și cei de la trupa/proiectul (nu am înțeles exact) Johnstone Babies (formată din studenți de la U.N.A.T.C.) care au pus în scenă spectacolul Teatru Sport, un fel de spectacol interactiv, bazat pe exerciții teatrale, improvizație și pe participarea publicului. A ținut aproximativ 2 ore și a fost un recital antrenat. Mi s-a părut unul din cele mai bune spectacole invitate de cei de la ID Fest.

A fost petrecere, am fost și eu. Petrecere în două faze; prima: fă-te de râs prin centrul Bacăului și a doua: bețivăneală în The Stage. S-a ținut toată seara cu D’n’B, reave, techno și alte chestii electro și ceva reggae. M-am simțit bătrân și ieșit din schemă, dar n-am fost singur, mai toți oamenii din generația mea se întrebau: Cine sunt oamenii ăștia noi? Unde sunt trupele vechi? Nu se bea mai mult înainte? și alte întrebări de acest gen. Am stat pe baricade cu ăștia din trupă până au plecat, unul câte unul, căci de dimineață urmau să aibă workshop-uri. Așa c-am rămas la o bere alături de cunoștințe vechi, reamintindu-ne ce era odată. La 4 s-a cam spart petrecerea și am ponit spre internat, fiecare cum putea, într-un șir indian.

Miercuri și joi nu au fost/nu sunt piese. Astea sunt zilele rezervate workshop-urilor la care eu nu voi participa. De asemenea, nu voi apuca piesele de vineri de la The Knockers și Heavenly Hell și nici festivitatea de premiere de sâmbătă, dar sunt sigur că Diana va participa la toate chestiile la care eu nu mai ajung și va completa această relatare despre ID Fest.

Numa’ bine!

Later edit: trebuia postat de miercuri, dar au fost probleme de comunicare.

*Copac

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: