Ploaia care va cădea…

Şi uite că a mai trecut un fest de care n-a auzit nimeni. Festivalul naţional de teatru pentru tineri “Amfora” s-a desfăşurat în Mangalia probabil cu scopul de a promova arta. Na, chestiile astea sunt relative. Eu credeam că lipsa de activitate i-a împins spre diavolul organizării unui fest. A fost prima dată când am fost cazaţi într-un hotel. Cu frigider, televizor şi fără calorifere. A fost o experienţă care ne-a învăţat multe.

Ziua 1

A fost deschiderea care a constat într-un discurs exhaustiv al directorului Casei de Cultură de acolo care, de fapt, nu se numea Casa de Cultură da’ altfel nu ştiu cum să-i spun. Ni s-a prezentat juriul, trupele parcă… na, aceleaşi chestii formale dintotdeauna. De fapt, nu mai ţin minte ce naiba s-a întâmplat la deschidere însă generalităţile nu dau greş niciodată.

Apoi a jucat Prospero’s Group eterna lor piesă Împăiaţi-vă iubiţii de Teodor Mazilu. Per ansamblu, nu mi-a plăcut. Mişcarea scenică era ceva de genu’ “bă, hai să mă mut pe celălalt scaun să văd cum e” sau “bă, hai să mă mai ridic oleacă în picioare, să mă duc fix la 30 cm distanţă de dulap şi să gesticulez aşa, că-mi vine mie”. Eu cred că din moment ce faci ceva pe scenă, indiferent dacă e un gest sau o frântură de expresie facială, acel lucru trebuie să aibă o explicaţie. Plus că cei doi n-au fost simetrici deloc. Tipul mai avea chef şi energie în el, încerca oarecum să mascheze faptul că el se străduieşte acolo să fie altcineva. Însă tipa era prea insipidă, de parcă a fost obligată să înveţe câteva replici şi să se fâţâie de pe-o bucă pe alta. Na, nu ştiu, eu mi-am făcut datoria şi am aplaudat la final.

Dup-aia s-au găsit cei din Cortina să joace Un loc gol pe DVD… se caută o Julieta de C. Udrea. Când am văzut piesa mi s-a părut ceva extraordinar de stupid. Dar mai târziu mi s-a demonstrat că se poate şi mai rău aşa că voi fi mai drăguţă cu ei. Pe mine mă enervează enorm de mult stilul ăla de a juca… ăla când toată lumea ştie că tu joci acolo. Cum recită un copil de clasa a 3-a o poezie. Cu gesturi largi, ochi mari şi o privire profundă spre public ca şi cum ai vrea să ştii că spectatorii încă mai sunt acolo. După ce că au jucat cum au nimerit, au mai şi cântat. Playback la început şi live la final. Tragic, nespus de tragic!

A treia trupă îmi vine s-o bag pe la origini dar mă voi abţine. Mult. Techirghiol. Băieţi de bani gata. Constanţa Vlagea. N-am diacritice pe program. A fost un moment când toţi am simţit că teatrul a murit. Nu, că a fost omorât brutal de ăştia. Habar n-am pe cine să învinuiesc, pe copii, pe coordonatorul lor, pe ăştia din fest că i-au primit… ideea e că am trăit un şoc. Şi trebuie să mă opresc că dup-aia încep să vorbesc urât.

Seara s-a încheiat cu o lălăială folk marca Walter Ghicolescu la care n-am participat.

Am făcut chetă, am băut, am dansat în camera lu’ Gabi (“nu, că mi-e lene să car boxele”… vezi că a fost bine că le-ai adus?) ne-am distrat, fiecare cum a putut… şi ne-am culcat.

Ziua 2

Bebo: Trezeşte-te, Diana! Este 4 dimineaţa. Hai să vedem răsăritul!

Să vă mai spun că toate răsăriturile arată la fel? Nu cred că mai are rost.

Anca Iorga a condus “orcshopurile” de mişcare. Dans contemporan. Un balet puţin bâţâit. Dar a fost interesant şi am aflat o chestie de relaxare foarte utilă. Apoi au fost “orcshopuri” de improvizaţie cu Victoria Bobu. Cu ea am învăţat unde se desfăşoară acţiunea, când se desfăşoară acţiunea, în ce scop se desfăşoară acţiunea şi ce mă împiedică.

LovArt, La poarta raiului de Luiza Predescu. A fost bizară paralela dintre piesa lor şi piesa noastră. Ştiţi voi… rai, iad… O comedie la fel ca toate celelalte.

A urmat o adaptare după “Bolnavul închipuit” de Molière. Adică Doctor fără voie, jucată de Replici. Abia odată cu acest spectacol mi-am dat seama că publicul nu pricepe umorul subtil, adică sarcasmul. Toţi vroiau să vadă schimonoseli şi chestii clare, la obiect. Atunci am mai realizat că noi vom juca pentru… noi. Revenind… Deşi adaptările mă sperie în general, asta a ieşit destul de bine. Sincere felicitări pentru tipă care a jucat trei roluri complet diferite şi le-a jucat bine. A fost o piesă foarte dinamică cu o poveste simplă şi decor suficient. De criticat nu prea am ce… doar vreau să-i mulţumesc destinului că mi-a oferit şansa de a-l cunoaşte pe adevăratul Mickey Mouse.

Nu prea ştiu ce s-a întâmplat după. Ah, Step by Step, Clinica de Adrian Lusting. N-am priceput mare lucru. Totul se întâmpla foarte repede, personajele s-au individualizat prea mult iar legăturile dintre ei n-au fost deloc clare. Fiecare a urcat pe scenă, şi-a făcut treaba şi a plecat. N-am văzut pic de interacţiune între ei, adică să fie ceva mai mult decât câteva replici.

Spectacol invitat Şoc! Mă mărit cu un zoofil! care nu mi-a plăcut deloc. Ăia care au jucat parcă erau de la UNATC sau TNB, p***a mă-sii că tot aia e. Penibil rău.

Ziua 3

Am început, bineînţeles, cu “orcshopuri”. Alea de mişcare deja începeau să devină plictisitoare da’ na, aşa o fi în balet. Apoi a urmat improvizaţia. Am învăţat unde se desfăşoară acţiunea, când se desfăşoară acţiunea, în ce scop se desfăşoară acţiunea şi ce mă împiedică.

Am jucat noi.

Shakespeare x 3 + 1, Lecţia de Eugen Ionescu. A ieşit bine. Dar prea s-au axat pe personajul principal, adică pe prof. Ştiu că aşa e scenariul da’ nu prea mi se pare corect ca într-o trupă de teatru de adolescenţi să alegi o piesă cu puţine personaje şi să-l bagi pe unul la înaintare. Ori joacă toţi, ori îi faci ăluia un monolog şi-l arunci pe scenă. Încep să mă plictisesc…

Încă o adaptare, de data asta după Ion Creangă. Pionii, Socrul a trei nurori. Evident, comedie. Oamenii ăştia au jucat binişor. Doar că m-au deranjat elementele alea atât de clare de contemporaneitate. Bine, am înţeles. Vrei să muţi povestea în secolul 21. Da’ nu tre’ să fii atât de agresiv! Oricum eu n-aş juca aşa ceva deci bravo lor.

Apare şi Vişniec cu Sandwich cu pui interpretată de Kaliban, un fel de “celălalt Prospero”. Tipa mi-a plăcut la început doar că era prea constantă iar tipul putea să fie lejer puţin mai expresiv. Dar mi-au plăcut aşa, amândoi, pentru că au interacţionat, şi-au păstrat calmul, au părut ca doi copii care se joacă.

Spectacol invitat, Buzunarul cu pâine de Vişniec. Multă răbdare şi odihnă îţi trebuie pentru piesa asta. Da’ cică merită finalul.

Iar am făcut chetă, iar am băut… hm.

Ziua 4

“Orcshopuri”. Balet şi unde se desfăşoară acţiunea, când se desfăşoară acţiunea, în ce scop se desfăşoară acţiunea şi ce mă împiedică.

Apoi s-a terminat festivalul. Au fost premiaţi aproximativ cei care meritau. Pentru cei care nu meritau…

Am uitat de Arca lui Noe! Ăştia au venit mai târziu. Au jucat a treia zi Zăpezile de altădată. Căcat de piesă. Mi-a plăcut creţul din actul 2 care mi-a amintit de Creţu da’ parcă prea multă improvizaţie. Şi s-au lungit… o oră jumate a ţinut.

Păi atât era, nu?

*Diana

Advertisements

2 thoughts on “Ploaia care va cădea…

  1. angel of velvet says:

    /:) bine pa!:)

  2. Buf says:

    Pacatele toate mi le va spala
    Balans, balans, hai, hai
    Mi-e din ce in ce mai clar
    Ca n-o s-ajung in rai.

    :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: