Tineret fără cazare

Hai să vă zic o fază.

Adoptând un spirit bucovinean, ne-am înhămat la drum lung cu un Personal puturos (şi la propriu, şi la figurat) doar pentru a afla că noi trebuia să fim acolo cu vreo juma’ de an mai târziu. Nu asta e faza.

Deci pân’ la urmă unde am fost? Cică la “Festivalul Tineretului”, un fel de Bucovina Reloaded aflat la prima ediţie şi desfăşurat în mirobolantul Shopping City Center Suceava. Pe bune. Deşi e cam stânjenitor… am jucat într-un mall. Pardon, Shopping Center. Tot nu asta e faza.

Ne-au sprijinit cei din Atelierul de Teatru (unii cu prezenţa, alţii cu absenţa). Pentru mai multe detalii, nu ştiu ce să faceţi.

Am fost primii şi ne-am dorit acest lucru. Nu chiar dorit… dar menţionat ca o probabilitate destul de improbabilă. Trecând peste, nu am reuşit să ne auzim din cauza exploziei de cultură muzicală din afara galeriei unde am jucat. Da, dom’le! Am jucat cu neoanele pe chelie şi pe ritmuri de house. Dar nu asta e faza.

Pentru a mai diminua din suspans… Am reuşit să stârnesc zâmbete (nu ştiu cu ce conotaţie, serios) pe mutrele publicului masculin când mi s-a ridicat fusta (Nidal e de vină). Noe s-a înecat cu jeleurilezmeuricoase în mijlocul unei declaraţii de dragoste. Bebo şi Gabi s-au învârtit pe toate părţile până când au reuşit să încheie piesa iar Andrei a dat-o-n bară la sunet (trebuia să zic asta public altfel nu mă ia în serios). Dar nu asta e faza.

Am zbierat la Karaoke night în The Ranch. Deh, dacă nu mai vroia nimeni să cânte…

Bănuiesc că toată regiunea Moldovei şi Bucureştiul (mulţumim, Gabi!) ştiu că noi n-am avut cazare. Oficial vorbind. Neoficial, prin multele relaţii pe care le avem (mulţumim, Andreea!) am găsit o cameră într-un apartament. Gazda noastră a fost foarte drăguţă şi a încercat să ne ofere cele mai bune condiţii. Acestea (condiţiile) fiind şase oameni într-un pat, doi pe jos, unul sub masă şi o cafea 3 în 1 dimineaţa. Mai bine ca la mama acasă! Dar nu asta e faza.

La premiere am aflat oarecum miraţi că ocupăm un anumit loc 3. Premiul a constat într-un voucher de 300 de RON pe care i-am cheltuit pe cadouri. Se vede altruismul, onoarea şi devotamentul pentru trupă? Nu asta e faza.

Ideea e că… s-ar putea să nu avem poze.

*Diana

Advertisements

3 thoughts on “Tineret fără cazare

  1. andreea t. says:

    bai.mi`i dor de voi.multa bafta cu filmarile.deabea asteptam sa vad faza asta povestita pe blog:)) >:D<

  2. andrei cred ca face spume:))))

  3. Ioana says:

    Ba, cel putin :
    Piesa a iesit bine? Da.
    Am avut unde sa dormim? Da.
    Am luat un loc 3+bani? Da. (Chiar daca se putea mai bine cu sunetul,andrei stie :)) )
    Ne’am distrat? Da.

    Ce altceva mai vreti? :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: