Răzmeriţa sexului slab a.k.a ziua a 4-a

După cum se vede în orar, ieri nu au fost recitaluri, aşa că am luat şi noi o mică pauză. Astăzi însă, concursul One-Man-Show a revenit (vă voi povesti eu ce şi cum, Diana fiind incapacitată de o răceală năpraznică).

Primul spectacol, „Avem toate aceeaşi poveste”, a fost susţinut de către Olga Török de la Teatrul German de Stat – Timişoara. Decorul m-a intrigat de cum am pătruns în Sala Studio: podeaua marcată de desene puerile în cretă colorată, o portieră de Trabant (cred) pictată în stilul anilor ’60, un cerc de metal cu multe păpuşi din sârmă agăţate de el şi un măr suspendat de tavan. Neo-modernist, nu glumă.

După cum mă aşteptam, recitalul a fost în germană… partea proastă e că nu am avut nici subtitrări, iar căştile menite să traducă erau rezervate doar juriului şi altora mai sus-puşi. Noroc de fluturaşul primit la intrare care avea un sinopsis cât de cât detaliat. Abordarea tinerei actriţe a fost ca şi decorul, neo-modernistă; încorporând în prestaţie diferite forme de dans pentru a exemplifica stări profunde şi de asemenea o utilizare inedită a decorului şi a recuzitei (portiera de Trabant devenind un pat de ginecolog, iar cercul de metal cu papuşile de sârmă devenind un fel de jucărie ce se atârnă deasupra pătuţului unui bebeluş).

A fost un spectacol interesant, am mai prins pe ici, pe colo câte o înjurătură (că, deh! asta înveţi prima oară la o limbă nouă). Apreciez efortul şi ingeniozitatea actriţei, însă nu a fost pe gustul meu şi faptul că nu am înţeles nimic a pus cireaşa pe tort.

Al doilea spectacol mi-a cam rănit orgoliul masculin, ce-i drept, nu m-am putut revolta; replicile actriţei Mihaela Teleoacă, de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, fiind dureroase, dar adevărate. Textul “Fitness”, scris de un bărbat (Jacques de Decker), prezintă un manifest, cu tentă feministă, ce pune la zid toate concepţiile misogine din societatea de azi.

În opinia mea, ceea ce a atras cel mai mult la acest recital a fost contactul excepţional cu publicul; protagonista coborând până în mijlocul sălii, ajustând, pe cât posibil, textul pe fiecare spectator cu care interacţiona.

Prestaţia ce a durat o oră a ridicat publicul în picioare; primul recital din concurs care a reuşit această performanţă. M-am făcut mic în scaunul meu, alături de Mişu, aflându-ne într-o mare de femei profund atinse de interpretare. Cu noroc, niciun bărbat nu a fost rănit în urma spectacolului.

Concurenţa devine acerbă, lupta pentru premiu capătă amploare, iar noi sperăm să avem parte de spectacole şi mai bune. Pentru noi recenzii ale concursului, ne auzim mâine…

*Copac

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: